Mi-as dori sa fie simplu... dar nu este: eu casatorita cu copil, el casatorit cu copil, ambii suntem realizati si ambii ne-am dat pe fata ce simtim dar nu a fost nimic inca intre noi! Cred ca ne placeam de mult, cred ca inca imi iubesc sotul si nu vreau sa stric totul, dar sunt nefericita de ani intregi! Cu sotul m-am cunoscut la 19 ani acum am 30, iar posibilul amant are 35, nu stiu ce ma atrage, poate maturitatea, poate atentia care nu o mai vad la sotul meu, acum vad doar indiferenta iar eu strang frustrari. E bine? Nu e bine? Daca ma indragostesc?

Imi pare atat de rau ca nu am renuntat atunci, dupa 2 luni sau cat a fost. Of, Doamne!! Am pierdut atatia ani si nu stiu: pt ce? Asa e viata? Acum de ce nu se rezolva? De ce si de data asta e la fel? Cand faci o greseala in viata greseala aia se tine scai de tine. Cred ca scap doar daca scap din cerc. S-a creeat un cerc; el se poarta la fel pentru ca il cunoaste pe celalat! Cu siguranta asta trebuie sa fie! Crede ca suport! Trebuie sa scap din cerc!!!

Nu-mi vine sa cred ca nu am ramas macar amici... ca nu am pastrat legatura si mai si spui ca m-ai iubit. Acum sunt mai sigura ca niciodata ca ai avut un interes. Comportamentul tau mi-a dovedit asta. Nu cred ca o sa-mi para rau vreodata ca nu am ramas cu tine. Bafta... sper sa gasesti o fata minunata, sa o iubesti mult, doar asa poti fi fericit. Cu mine nu puteai sa fii pentru ca nu ma iubesti. Intr-o relatie Nu e suficient sa iubeasca doar unul. Ma asteptam totusi sa iti pese cat de cat de mine, sa te mai intereseze ce fac, sa fii ramas amici... dar daca tu asa vrei, asa sa fie, o sa dureze ceva pana o sa ma invat ca nu mai faci parte din viata mea... viata e prea scurta, mai bine sufar putin acum decat sa sufar o viata... ma asteptam macar la un adio... fara nici un cuvant mi se pare mai dureros... pentru ca inca mai am o speranta, sunt o fraiera... pa