Mi-e dor de el. A fost prima mea dragoste, adolescentina, neimplinita si ingropata. Pana cand l-am revazut anul trecut in mai la o nunta si o gramada de sentimente, amintiri, ganduri ascunse, demult uitate au reaparut. Si mi-e dor de tot ce-ar fi putut sa fie, dar n-a fost. Trec zilele si noptile si il visez mereu si de vreo luna ma gandesc mai intens la el ca niciodata. N-am cum sa dau de el, nu stiu deloc pe unde e. As vrea sa stiu ca stie ce-i in capul meu si poate asa m-as linisti si as putea sa-mi continui viata. Dar gandul ca las iar povestea neincheiata a-cine-mai-stie-cata oara ma macina mereu... Astept sa treaca, visez cu ochii deschisi, astept sa vad ce va urma...