Sunt trista asa cum am fost si sunt de-o viata. Aud persoane care au suferit suficient de mult, dar care in final si-au gasit linistea si fericirea in bratele unui barbat sau al unei femei care sa compenseze tot ce-au dus pana la un moment dat. Nu sunt invidioasa,dar eu cred ca sunt singura care va face exceptie de la regula in sensul asta. Nu vad nici o iesire salvatoare pentru mine si voi muri intr-o zi sufocata de atata tristete si nefericire, de neamplinire sufleteasca. Am fost o femeie simpla care nu a vrut decat sa fie iubita si sa poata oferi la randul ei dragostea celui care o merita, dar nu a fost sa fie. Sotul meu, un om de gheata, m-a facut sa trec prin toate chinurile iadului, iar eu, o copila nevinovata si fara experienta la data casatoriei noastre, am sperat mereu ca daca-mi vad de treaba, va aprecia si ma va iubi intr-o zi. Nu stiu de ce s-a insurat cu mine, niciodata n-am observat la el ceva care sa-mi dovedeasca ca ar avea sentimente pentru sufletul meu vreodata, nici macar cand eram mai tanara si mai frumoasa. Ce ma doare si mai tare este ca si dupa atatia ani petrecuti langa el, nu ma obsearva. Fostii mei colegi, cred ca sunt o femeie fericita. Nu am dat de...